Mai sunt 6 zile!
Antoine de Saint-Exupéry, scriitorul înaripat care, dacă zbura noaptea, scria ziua, iar dacă zbura ziua, scria noaptea
În vara anului 1912, aerodromul Ambérieu primea constant vizita unui copil. Adus de către şoferul său personal, petrecea zilnic mai mult de 5 ore în mijlocul mecanicilor şi al piloţilor. Toţi erau încântaţi de prezenţa lui. Punea întrebările pe un ton delicat, timid. Subiectele abordate erau, însă, îndrăzneţe şi îi dezvăluiau pasiunea pentru avioane. Fusese poreclit de către unul dintre mecanici „micul prinţ“, datorită stilului sobru pe care încerca, fără succes, să-l arboreze. În cursul unei după-amieze însorite, s-a apropiat de unul dintre piloţii faimoşi ai aerodromului, Gabriel Wroblewski. Cu o voce mai mult şoptită, i-a spus că vrea să primească botezul aerului. Cu alte cuvinte, voia să zboare pentru prima dată. Spunea că mama sa îi dăduse voie, deşi nu era adevărat. Wroblewski, mai mult amuzat decât convins, a acceptat. Pentru copil, însă, a fost o experienţă de neuitat. Din acel moment, Antoine de Saint-Exupéry îi va jertfi zborului totul.