15 Iulie 2016

BUCHAREST AIR SHOW & GENERAL AVIATION EXHIBITION 2016: 100 de piloţi şi paraşutişti, 100 de aeronave în evoluţie şi expuse publicului

BUCHAREST INTERNATIONAL AIR SHOW & GENERAL AVIATION EXHIBITION 2016

  • BIAS: sâmbătă, 30 iulie
  • General Aviation Exhibition: 29-30 iulie
  • 100 de aeronave în evoluții aeriene și expuse la sol
  • 250 de piloți și parașutiști de elită
  • Participanți din 9 țări.

 

Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition are loc sâmbătă, 30 iulie 2016, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu şi este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Forțele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMAERO, Clubul Sportiv AIBO și ROMATSA.

Cea de-a opta ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România se desfăşoară  sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. BIAS 2016 reuneşte 100 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 250 de piloţi şi paraşutişti.

BIAS 2016 va fi un spectacol de forță aeriană și precizie matematică, în care așii aviației militare și civile din România, dar și din Spania, Ucraina, Cehia, SUA, Grecia, Bulgaria, Austria, Lituania vor încânta spectatorii cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol.

 

Invitați speciali în acest an sunt:

  • Forțele Aeriene ale Spaniei – evoluează cu F 18 ”Hornet”, aeronave de luptă utilizate pentru întreg spectrul de operațiuni aeriene. Publicul va putea admira, de asemenea, o aeronavă F 18 și un avion de transport Construcciones Aeronauticas CN-235, expuse pe platforma Aeroportului Băneasa.
  • Forțele Aeriene ale Ucrainei – evoluează cu Suhoi Su 27 ”Flanker”, aeronavă de luptă de înaltă performanță, concepută pentru impunerea superiorității aeriene în zonele de conflict. Spectatorii vor putea vedea această aeronavă nu doar în evoluții aeriene, ci și expusă la sol, la BIAS 2016. Forțele aeriene ucrainene vor expune și un avion de transport Antonov An 26.
  • Forțele Aeriene ale Cehiei – evoluează cu Saab 39 Gripen, aeronave moderne de vânătoare multirol, utilizate pentru toate operațiunile aeriene militare: atac la sol, lupte aeriene, recunoaștere etc.

 

Forțele Aeriene ale Cehiei evoluează și cu L-159 ALCA, aeronave de luptă multirol fabricate în Cehia.

  • Forțele Aeriene ale SUA –  participă cu F 15 ”Eagle”, aeronave americane de luptă tactică, destinate penetrării spațiului aerian inamic, pentru obținerea superiorității aeriene. Avioanele F 15 vor fi expuse în display la sol.

 

De asemenea, Forțele Aeriene ale State Unite ale Americii expun pe platforma Aeroportului Băneasa un Hercules C-130 Alabama National Guard.

  • Forțele Aeriene ale Greciei – participă cu Mirage 2000, avion de vânătoare francez, destinat misiunilor de luptă aeriană, atac la sol, recunoaștere etc. Aeronava Mirage 2000 va fi expusă la sol, sâmbătă, la BIAS 2016.
  • Forțele Aeriene ale Bulgariei – participă cu Suhoi Su 25, faimos avion cu reacție, proiectat să asigure suport aerian pentru forțele terestre. Aeronava va fi expusă la sol.

 

La BIAS 2016 evoluează și profesioniştii din elita Forţelor Aeriene Române, la manşa aeronavelor MIG 21 Lancer, IAR 99 Șoim, IAR 316 B, IAK 52, IAR 330 PUMA, C 130 Hercules, și C 27 Spartan. Spectatorii vor putea urmări, de asemenea, şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian, executate de Forţele Aeriene Române.

Spectacolul aerian este garantat de prezența așilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, Vulturii Tricolori, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings.

Artiştii zborului acrobatic, austriecii de la Flying Bulls, vor evolua cu două aeronave unice: F4U Corsair și B 25 Mitchell.

La BIAS 2016 participă pilotul lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană.

Pe parcursul evenimentului evoluează celebrii Iacări Acrobați, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică și lumini.

De asemenea, la BIAS 2016, publicul va putea admira exercițiile executate cu măiestrie și siguranță de piloți ai companiei naționale de transport aerian, TAROM.

La spectacolul aviatic participă piloți și aeronave aparţinând structurilor de aviaţie ale Ministerului de Interne.

Printre participanți se numără, de asemenea, nume consacrate din elita aviației românești, din cadrul Școlii Superioare de Aviație Civilă.

Începând de vineri dimineața, pe Aeroportul Băneasa se deschide pentru public cea de-a patra ediţie a expoziţie de aviaţie generală - General Aviation Exhibition, unde producători și proprietari de aeronave, precum și furnizori de servicii de aviație generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri.

BIAS 2016 se încheie în cursul serii de sâmbătă, când, începând cu ora 22.00, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici & Teo Boar, dar și Nicu Alifantis, vor susţine două super-concerte pe Aeroportul Băneasa.

Intrarea publicului la BIAS  este liberă. Accesul publicului se face prin ROMAERO. Nu se asigură parcare!

Recomandăm să utilizaţi mijloacele de transport în comun (liniile RATB 112, 131, 148, 149, 205, 261, 301, 304, 335, 605, precum şi liniile RATB expres 780, 783) .

Informaţii suplimentare: https://www.facebook.com/BucharestInternationalAirShow/

Organizatori:

Ministerul Transporturilor – Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroclubul României, ROMATSA, Clubul Sportiv AIBO; 

Ministerul Apărării Naționale – Forțele Aeriene Române.

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri – ROMAERO.