Cel mai bun start pentru BIAS
Conferința de presă organizată în această dimineață, la standul expozițional al CNAB și pe fundalul sonor asigurat de antrenamentele pline de adrenalină pentru spectacolul aviatic de mâine, a dat startul ediției 2017 a celui mai important show aviatic din România. Prezența organizatorilor și mesajele transmise ne conving că toate detaliile sunt puse la punct, iar implicarea angajaților CNAB constituie o garanție pentru succesul evenimentului, așa cum a precizat domnul Bogdan Mîndrescu, Directorul General al Companiei Naționale Aeroporturi București.
Avem, totodată, și certitudinea că că tradiția BIAS va continua, încurajatoare, în acest sens, fiind cuvintele lui George Rotaru, Directorul General al Aeroclubului României: „Nu credeam nici eu, în 2009, că vom ajunge la o a noua ediție BIAS, dar iată că, alături de Compania Națională Aeroporturi București, am reușit să creăm un eveniment emblematic pentru aripile românești”.
Cea mai plăcută surpriză ne-a furnizat-o, însă, reprezentantul echipei SOLOTURK, cel care a impresionat audiența adresându-ni-se în limba română și declarând că “România este țara lui Henri Coandă; România este cel mai bun aliat!” – nu puteam avea un start mai bun pentru BIAS!